Home / Sanatate / Cartof violet sau cea mai sănătoasă legumă!

Cartof violet sau cea mai sănătoasă legumă!

Cartoful în general este o legumă foarte cunoscută și consumată de toată lumea. În dieta bebeluşilor se utilizează în mod obişnuit cartoful alb sau roşu precum şi cartoful dulce. Există însă şi o specie de cartof  de culoare violet intens, care se găseşte şi se utilizează mai rar în bucătăria noastră. Aceştia sunt viu colorați atât la exterior cât și la interior, dar ce este fascinant e că nu își schimbă culoarea atunci când sunt preparați.

Cartofii violeți sunt originari din Peru, prin urmare se regăsesc în mod frecvent în meniurile din America de Sud. Acești cartofi sunt din ce în ce mai căutați de restaurantele din toată lumea datorită aspectului frumos, dar și pentru că au fost declarați cea mai sănătoasă legumă din lume.

Ce substanțe nutritive conțin cartofii violeți și ce beneficii aduc organismului?

Ca și cartoful obișnuit, cartoful violet este bogat în vitamina Cpotasiu, calciufier, proteinefibre și carbohidrați. În schimb cartoful violet față de cel obișnuit este mult mai bogat în antioxidanți. Culoarea mov a cartofului este dată de cantitatea mare de antocianine care, fiind antioxidanți puternici, protejează organismul de diferite forme de cancer.

Un alt beneficiu important adus corpului este scăderea tensiunii arteriale. Dat fiind faptul că nu conțin grăsimi, cartofii violeți pot fi consumați chiar și în dietele de slăbire dacă nu sunt combinați cu unt, margarină sau smântână.

Datorită antioxidanților puternici, cartofii violeți ajută la dezvoltarea și întărirea sistemului imunitar și protejează celulele de eventuale boli cauzate de radicalii liberi.

Când pot introduce cartofi violeți în alimentația bebelușului?

Cartoful violet poate fi introdus în alimentație chiar de la 6 luni, de la începutul diversificării întocmai ca fratele său, cartoful obișnuit. Deși cartoful violet nu face parte din categoria alimentelor cu risc de a produce alergii, este indicat să cereți sfatul medicului pediatru și să respectați regula celor 4 zile.

Cum aleg și cum ofer cartofi violeți copilului?

Cartoful violet are această culoare atât la coajă cât și în interior. Este indicat să se aleagă cartofi fără urme de lovituri sau cu pete ce indică un produs vechi.

Cartoful violet se consumă întocmai ca celelalte specii de cartof. Poate fi fiert sau copt, făcut sub formă de piure sau tăiat în salate pentru un aspect deosebit.

Pentru a păstra cât mai multe dintre substanțele nutritive ale cartofului violet (valabil pentru orice tip de cartof), se recomandă fierberea cartofului în coajă, aceasta urmând a fi înlăturată la final.

 

sursa: diversificare.ro

About A. Diana

A. Diana

Check Also

CEAI DE CHIMEN: PROPRIETATI, BENEFICII, DIETA, CONTRAINDICATII.

In prezent, chimenul ocupa un loc fruntas  printre plantele aromatice folosite in bucataria internationala. Mirodenie …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

}